But in the end I'll be okay...

A trecut ceva timp de cand nu am mai postat si imi cer scuze pentru asta... S-au intamplat multe... Chiar prea multe ca sa pot insira toate evenimentele...

In the end I'll be okay... cred ca asta e sintagma care mi-ar face bine in momentele astea. Simt ca am piredut prea multe in ultima vreme si uneori simt ca nu mai rezist. Dar apoi imi dau seama ca am multe persoane langa mine care sa imi ofere un umar pe care sa plang atunci cand simt ca ma prabusesc... atunci cand simt ca clachez.

Sunt momente in care nu realizez ca pamantul inca se invarte. Mi se pare ca timpul s-a oprit in loc. Ca soarele nu mai apare. De fapt, el doar intarzie. Si dimineata... e iar acolo sus, pe cer. Intotdeauna. Vreau sa spun din nou: "Azi mi-e bine. Azi rad. Azi ma bucur si surad". Si o voi face. stiu asta. Zambetul va fi iar al meu. Doar ca, la fel ca si soarele... intarzie sa apara.

Cat de greu poate fi sa zambesti? Nu e greu. doar ca... acum imi pare imposibil. Imi pare rau... nu stiu cand a disparut lumina din ochii mei. O caut in poze. O gasesc. Dar luimna de acum pare tot mai stearsa. Mana, spre care mergeam odata, pare tot mai departe. Nu mai stiu distante. Secunde, minute sau ore. Toate s-au oprit in loc si nu vor sa mai porneasca.

Unde, cand, cum am reusit sa ma pierd in multime. Eram eu. Mi-era bine. M-am pierdut.
O sa fac pas cu pas si am sa merg tot inainte.

Albert Camus spunea: "Blessed be the hearts that can bend; they shall never be broken." E optimist, iar eu... eu voi fi bine intr-un final.

Melodie...

Cine iubeste... asteapta

Am incercat... am ezitat... m-am apucat... am scris.... m-am razgandit, am sters s-am luat-o de la capat!
M-am apucat din nou sa scriu si cuvintele imi vin fara sa ma gandesc prea mult... daca stai sa le masori, apare ezitarea si atunci dispare frumusetea necunoscutului... nu stiu ce va fi la finalul editarii, dar pana acum nu am spus nimic concret si, totusi, tu inca citesti... Acum zambesti pentru ca ai realizat ca, de fapt, cu tine vorbesc si tie ma destainui... N-am s-o fac insa in totalitate.... imi pastrez ganduri pentru mine insami, imi formez imgaini pe care nu le voi putea uita nicicand.

Poate zici acum ca titlul nu are nici o relevanta.... si totusi tu, (cel sau cea care citesti), ai asteptat sa vezi cand si ce mai scriu... Uite! scriu azi, dupa multe saptamani in care te intrebai unde-am disparut... sunt aici! Numai ca am asteptat sa mi se aseze gandurile la locul lor, fiecare unde trebuie, caci trebuie sa recunosc, eu insami uneori ma intreb unde sunt si ce mai fac... nu mai sunt cea care scria acum cateva luni "We three", m-am schimbat si se vede... o simt eu in gesturi, sentimente, modul de a privi lumea. Ce nu s-a schimbat??? Nesiguranta... a ramas tot acolo in adancul sufletului, caci inca ma intreb "De ce?" sau "Ce-ar fi fost daca?" Si totusi merg inainte cu capul sus, cautand, atunci cand nu e langa mine, mana de care sa ma prind... daca nu o gasesc, atunci stiu ca merg inspre ea, si undeva, la capatul unui drum pe care nici eu nu il vad inca, ma ASTEAPTA, sa-mi gadile palma usor tremuranda...

Pe curand!

Scuze!

In primul si in primul rand stiu ca trebuie sa imi cer scuze... pentru simplul fapt ca ultima postare am scris-o pe 5 aprile.... Oh Goooosh! cate s-au intamplat de atunci... stiu sigur o persoana care abia astepta sa scriu din nou! Imi cer scuze dragutza, dar nu am avut "mood-ul" necesar. Acum ca a venit vacanta poate va fi altfel! Sigur va fi altfel. Deja e mai bine... va veti da seama pe masura ce voi posta din nou... deocamdata va las... mai scriu mai pe seara.

Incotro...?!

Sa fug... as vrea sa pot. Sa fug departe, sa ma ascund in valuri. Sa ma pierd printre fire de nisip. Sa-mi arda fata a soare, si pielea a mare. Sa stau si sa urmaresc un punct negru pe cerul fara nori. Sa-mi surezasca urechile de zgomotul scoicilor aduse la mal.
Mai e mult pana la vara. Si totusi nu. Au inforit deja copacii. Gradinile te imbie cu parfumurile lor. Din cand in cand, un nor mai stoarce o lacrima. Doar seara, insa. Ziua e cald. Si frumos. Atat de frumos ca imi vine iar sa fug. Sa fug departe... sa ma revolt. Sa nu-mi mai pese de nimeni. Nici chiar de mine! Sa nu stie lumea cine sunt, de unde vin. Sa nu-i pese unde ma duc si ce am sa fac. Sa ma descurc singura. Sa ma lupt cu mine insami, cu noaptea, ca sa vad soarele iar maine. In fond, "maine" nu este decat acelasi "azi", cu alt nume.

"Daca viata nu-ti surade... gadil-o!"- o remarca dintr-o carte, care la prima vedere ar parea doar literatura de consum. Si totusi... cat este de adevarat. Trebuie, pana la urma, sa stim sa ne bucuram de fiecare clipa avuta. Sa stim sa profitam de orice zambet oferit, de orice... Oricat de mic ar fi acel "orice" - poate chiar si o privire fugara. Un emoticon.... dar hai sa nu mergem chiar atat de departe. Sa stim sa pretuim lucrurile marunte... (emoticonul-o fi el mic, dar este atat de impersonal-fara trairi - desi se zice ca pentru asta sunt facute = ca sa exprime emotiile) Dar cine stie cu adevarat ce se ascunde in spatele unei "mascarici" care zambeste... poate e un suflet trist sau poate doar un suflet dornic de necunoscut, dornic sa fuga departe...

Aud un val al marii ca prin vis... O melodie in ton... cu postarea.

Meditatie... in viata

Traim in intuneric, inconjurati de prejudecati, vieti construite simetric! Vedem umbre dansand.. repeta un dans! tango..sau poate vals? se opresc.. ne zaresc... se unesc..dispar.. apar iar! Se sperie, se ascund dupa o cortina.. cortina tesuta din dorinte vechi, esecuri, pocainte, vise uitate, rugaciuni, umilinte, placaciuni... Privesc cu ochii goi, negri, verzi, albastri.. Nu vorbesc... nu respira... nu au voie... Asteapta permisiunea de a trai, de a cobori de pe scena, de-a invia... Vor sa simta viata pulsand, respirand, visand, vibrand. Traiesc fara a gandi, uitand ce au gandit, fara a fi trait; Toate sunt la fel... Toti... Toti suntem la fel! Traim vieti identice, nefiind nevoie sa ma nasc pentru a imi vedea soarta.. Nefiind nevoie sa mor... Un profesor sumbru ne scrie viata. Suntem doar suflete ratacite prin trecut, prezent sau viitor... Suntem eterni.

We Three (Me, You and Us)

Doua maini se cauta in intuneric. Pielea fina a degetelor se impleteste din nimic. O scanteie a ochilor se vede in raza argintie ce bate-n geam. Scanteie sau lacrima?
Nu stiu... mi-e sufletul gol. Pustiit. Iti caut fata. Ti-ating varful nasului si te descopar. TU chicotesti. Pe semne, iti place. Sau poate nu... dar nu spui nimic. Esti prea bun sa ma respingi spunandu-mi sa ma opresc. Si ma lasi, poate, sa te chinui. Cui i-ar placea sa fie gadilat?! Dar tu accepti. Imi cauti fruntea si mi-o saruti. Tremur la presiunea buzelor tale. Apoi imi cauti ochii - ai tai sunt inchisi. Ii alinti intr-o sarutare si soptesti: "Sunt umezi... Plangi?" Eu tac si ma cuibaresc mai adanc cu capul in perna. Respiratia iti devine grea, scindata si te stiu - te-ai panicat. Nu stiu prin ce metoda te regasesti si cu sufletul stins imi spui:"Nu-ti chinui fetisoara ta, cea pe care eu o iubesc atat de mult..." Suspin, ma retrag, ma inchid in mine! Mi-e frica sa vorbesc... De parca as izbuchni in plans odata cu prima silaba rostita. Si totusi o fac; cuvintele nu vor sa iasa, dar imi fac curaj si ingan: "Mi-e frica..."
"De ce anume?" ma intrebi cu glasul scazut, ferit, inocent.
"De mine."
Te uiti la mine perplex. Eu continui: "De tine... de noi"
Pari mai incurcat decat ai fost vreodata. Linistea ne asurzeste. Se sparge tacerea. Se aud sclipirile stelelor.
"Mi-e frica; daca am uitat sa iubim? Sa ne iubim? Daca e doar o obisnuinta... sa te sun, sa ma suni si sa spunem *TE IUBESC* "
"Dar nu este!"-vocea-ti tremura... si, impreuna cu ea, si mana ta. "TE IUBESC!" imi spui privindu-ma in ochi, cu privirea aceea pe care o cunosc atat de bine si la vederea careia orice cuta de pe frunte imi dispare.
Si-atunci ma linistesc. Ma intorc cu fata la tine si nu-mi mai ramane decat sa-ti zic:
"TE IUBESC!!!"


O melodie care-mi aminteste ca nu e totul doar obisnuinta VANK-Balada pentru o minune

Despre mine!

scuze... stiu ca poate e cam aiurea... e cam tarziu deja cu trei postari pe blog si nici macar nu m-am prezentat! Promit sa fiu scurta... si cuprizatoare!

Spre exemplu... 3 cuvinte care ma caracterizeaza: ZAMBET, PASIUNE, PRIETENI (cat mai multi :P)
Asta cred ca spune cam esentialul despre mine: ca ador sa rad (dar si sa-i fac pe cei din jurul meu sa rada); ca pun pasiune, suflet in tot ce fac, si in orice legatura - imi fac vise multe; ca imi place sa am in permanenta pe cineva drag langa mine - nu-mi place sa stau singura... sunt putine momentele in care imi doresc cu adevarat sa fiu singura!
Ce nu-mi place...nu stiu cu exactitate. Concret pot sa dau trei exemple. Primul ar fi ca nu-mi place sa astept. Sunt o fire nerabdatoare. Al doilea - sa spunem ca ma intristeaza plansul unui copil. Rezulta ca sunt usor impresionabila. Al treilea, l-am spus si mai sus - ma sperie singuratatea si ideea de a nu avea pe cineva pe care sa ma pot baza; indiferent cat de bine ma cunoaste sau nu acea persoana-important e pentru mine sa stiu ca poate sa imi intinda un servetel atunci cand lacrimile imi inunda ochii si lumea mea se pierde in ceata.

In rest, cred ca va veti da seama cam cum sunt eu - sper asta - pentru ca am sa incerc sa fiu cat se poate de sincera in spatele cuvintelor.

"I just wanna be okay, be okay, be okay...!"
See ya soon!

Zambet

Azi.... azi mi-e bine. Azi zambesc. Azi rad. Ma bucur si surad. Nu stiu de ce, dar mi-e bine. Sa fie gandul ca trece saptamana si vine week-endul? Ca voi rade din nou cand vad soarele? Se duce saptamana. E miercuri - urmeaza joi si vineri si... si gata! S'est fini!
N-am mai vorbit de ceva vreme cu EA si mi-e dor! E singura care stie cand mi-e bine si cand rau, e singura care stie sa ma descifreze indiferent cum si in ce stare ma gasesc. She's my PERSON! ... ma refer la tot si nu la un lucru singular... e cea care stie sa se joace in parul meu. Cea care ma relaxeaza si ma face sa imi amintesc sa rad, sa zambesc. Se apropie... cred ca de-asta rad si zambesc din ce in ce mai mult pe masura ce timpul trece si vine vara.

Imi place sa rad!!! :) Trebuie sa ajung pe-o terasa la mare...

Astenie

Deschid un ochi... ma trezesc. Ma uit pe geam si vad o raza de lumina chinuindu-se sa patrunda norii. Primul gand: "Cu ce ma imbrac azi?" nu conteaza... am aruncat ceva pe mine si am plecat spre liceu. Ies din casa si o adiere usoara imi flutura parul deja dezordonat, "aranjat" cu o bentita. Gandurile imi napadesc mintea. Ganduri pe te miri ce teme, in principal, o conversatie avuta cu o seara in urma... M-a prins un pic pe picior gresit. Dupa ce ca am impresia ca toate imi merg alandala...(aiurea - sa spunem)se mai intampla si asta , iar eu nu stiu cum sa reactionez. Voi vedea. Se spune ca timpul le rezolva pe toate. atunci, o sa astept.

Intre timp am pe cineva care sa ma aduca cu picioarele pe pamant, de cate ori capusorul meu o ia razna... si mai am pe cineva care sa imi tina de urat si sa nu ma lase singura. Multumesc...

Revin curand...

Un inceput...

Nu prea stiu de unde sa incep... Dar poate ca nici nu trebuie sa ma chinui prea tare sa gasesc un inceput bun. Doar am sa scriu. Cu timpul cred ca o sa ma acomodez. Va las acum... revin cu o postare "adevarata"...